urari-botez.gifPovestea Mărţişorului. A fost odată ca niciodată când soarele a luat chipul unui fecior şi a coborât într-un sat. Dar s-a mai întâmplat ca prin preajmă să fie şi un zmeu care invidios pe frumuseţea feciorului, l-a răpit şi l-a închis într-o temniţă. Toată lumea s-a întristat, păsările n-au mai cântat, copiii nu s-au mai jucat şi nimeni n-a mai îndrăznit să-l înfrunte pe zmeu. Până într-o zi când un voinic s-a hotărât să salveze soarele. El a mers vreme de trei anotimpuri, ajungând la sfârşit de iarnă la castelul zmeului pe care l-a înfruntat în luptă mai multe zile la rând. Zmeul a fost doborât şi, în cele din urmă, soarele s-a înălţat din nou pe cer, iar lumea a fost din nou fericită, numai voinicul, rănit greu, nu a mai apucat să vadă primăvara; sângele lui s-a scurs până la ultima picătură pe zăpadă. De atunci tinerii împletesc doi ciucuri, unul alb şi unul roşu, şi le oferă fetelor sau celor apropiaţi câte un mărţişor ca semn al dragostei şi frumosului pentru roşu şi semn al sănătăţii şi purităţii pentru culoarea albă.

Urari de Martisor 01

La 1 Martie îţi dăruiesc ghiocei, simbol al venirii primăverii. Fie ca razele blânde ale soarelui de primăvară să-ţi încălzescă sufletul şi primul tău gând să fie la mine. La mulţi ani, ghiocelul meu drag!

Urări și mesaj de Mărțișor 01

Urari de Martisor 02.gif

Iţi trimit un mărţişor şi un buchet de ghiocei, vestitori ai primăverii şi speranţei. Ghioceii să-ţi încânte ochii, iar mărţişorul să stea lângă inima ta şi să-ţi amintească de mine..

Urări și mesaj de Mărțișor 02

Urari de Martisor 03.gif

Voi lua roşul din inima mea, albul de pe chipul tău şi-ţi voi împleti un mărţişor cu urare de sănătate, noroc şi dragoste.

Urări și mesaj de Mărțișor 03

Urari de Martisor 04.gif

Iţi trimit ghiocei şi un mărţişor, să-ţi amintească venirea primăverii. Fie ca parfumul primăverii să-ţi aducă numai zâmbete şi adevărata dragoste.

Urări și mesaj de Mărțișor 04

Urari de Martisor 05.gif

Fie ca acest mărţişor să-ţi aducă liniştea şi fericirea de care avem nevoie toţi şi ca iubirea să ne îmbrăţişeze sufletul.

Urări și mesaj de Mărțișor 05

Înapoi sus